Asadar, a existat o vreme cand zeii si oamenii traiau laolalta. Poate cea mai importanta legenda a esoterismului este cea a lui Osiris, marele zeu-om vanator, aparator al Pamantului impotriva fiarelor salbatice si a monstrilor, care nu este rapus intr-o lupta fatisa, ci cade victima propriului sau frate, Seth.
Daca Osiris este o emanatiea a Luminii Tatalui, Seth, asa cum o arata si numele, este expresia lui Satan. Pacalit sa intre intr-un cufar, la o petrecere, Osiris este acoperit cu plumb topit, un metal impur si diabolic si lasat sa curga pe Nil.
Seth spera ca in acest mod va scapa de rivalul sau si va putea sa-si impuna propriul Mare Zeu, oamenilor. Insa Osiris va fi gasit de sotia sa Isis, care prin puterea magiei l-a salvat din captivitate. Lupta cu raul reprezentat de Seth continua, iar Osiris este taiat in patrusprezece bucati.
Ajutata de Nepthys, Isis, invaluita cu sapte voaluri, pentru a nu fi recunoscuta de acolitii lui Seth, reuseste sa-l reinchege pe Osiris si sa se impreuneze cu el nascandu-l pe Horus. Acesta din urma il va surpa pe Seth si va deveni noul rege al Lumii.
Daruirea si iubiriea lui Isis pentru sotul ei Osiris, pun bazele noului legamant al zeilor cu oamenii. Totul in natura capata acelasi sens al sacrificiului: iarna, Osiris pare ca moare ingropat in pamant, dar el renaste primavara reinsufletind natura si fertilizand-o. „Eu sunt planta vietii”, spune Osiris la intrarea in piramide.
Acelasi parcurs il are si Dionisos la greci, sau mai tarziu Iisus Hristos care, coborand in infern, il surpa pe diavol si ii ia cheile mormintelor retrezindu-i pe cei drepti la viata vesnica. Cam in aceasta perioada apare si creierul tocmai in sensul invataturilor secrete: „Dumnezeu a permis cosmosului sa zamisleasca creierul uman pentru a se putea gandi la sine insusi”.
Caci, repet, pe vremea aceea nimeni nu se indoia ca mintea a precedat materia! Intr-un sens ocult, tot atunci Lanterna lui Osiris incepe sa se retraga de la nivelul fruntii, aparand in trup o noua forma de multiplicare si fecundare: penisul.
Daca pana atunci oamenii puteau sa-si materializeze gandurile, incepand cu aparitia falusului, nasterea vietii nu putea sa se implineasca decat prin reuniunea contrariilor: principiul masculin si cel feminin il creaza pe cel neutru care devine ulterior ori masculin ori feminin in cautarea partenerului.
Incepe epoca marilor paradoxuri. Nasterea contine in ea germenul mortii, oasele se sedimenteaza, calota cranianan devina dura, iar gandurile oamenilor se separa de Lumea Mare a Ideilor. Odata cu gandirea apar si dimensiunile cerebrale: constient, sub constient si inconstient.
Astfel apar generatiile caci pe pamant nu mai este loc, deci bunicul trebuie sa moara ca sa faca loc nepotului, iar cand parintele moare, copilul stie ca are un loc pentru un nou suflet care alege incarnarea. Cel de-al treilea ochi, glanda pineala inca isi pastreaza capacitatea de a inregistra informatii din planurile non-materiale.
Pentru antici, moartea si sexualitatea devin portalurile care fac posibila trecerea spiritelor de la o dimensiune mentala la alta, materiala. Impulsurile si dorintele de natura sexuala nu devenisera animalice, in sensul instictului de conservare a speciei, ci reprezentau, pentru omul acelor vremuri, ritualuri sacre de materializare a ideilor-fond.
Se mai stia bine ca daca un obiect are o forma in lumea materiala, asta inseamna ca, de mult, in planul lumilor superioare, schema acelui obiect fusese deja gandita. Poate de aceea, francmasonii il numesc pe Dumnezeu, Marele Arhitect, caci el deseneaza in plan toata constructia ulterioara.
Alegand cunoasterea binelui si a raului, omul va fi obligat prin propria lui libertate de a alege sa se hotarasca pe care il pastreaza. Spune Iisus: „nu poti sluji la doi stapani odata!”.
